Stimaţi ...

După ce aţi făcut rost de slr pe film (se ştie, adevăraţii sunt pe film), după ce l-aţi tunat cu obiective care mai de care mai năstruşnice, filtre, chestii, după ce aţi pozat apusuri, pisici, răsărituri, gândaci, aurolaci, păienjeni, babe, intersecţii noaptea cu expunere luungă, gagici în ipostaze artistice, maidanezi et caetera, după ce le-aţi dat la developat absolvenţilor-academiei-de-film, după ce v-aţi uitat la ele pentru o primă şi ultimă oară, e timpul să le daţi foc.

Se poate folosi o brichetă sau ochiul mic de la aragaz, caz în care recomand o pensetă sau un patent. Fotografia se ţine la vreo zece centimetri de flacără (dată la minim). Se va îndoi. Trebuie mişcată constant şi încălzită pe toată suprafaţa. Pozele alb-negru vor începe să capete o nuanţă maronie. Când începe să-şi schimbe culoarea, poza trebuie luată imediat de pe flacără. Dacă se întârzie câtuşi de puţin, va face băşici şi toată operaţiunea este compromisă. Dacă se întârzie ceva mai mult, folia protectoare se va topi şi poza va începe să fumege, urmând să izbucnească într-o flacără roşiatică. La pozele color fluxul evenimentelor este esenţial diferit. Primează o nuanţă albastră, aceasta fiind pragul între procesul creativ şi cel distructiv. Roşul intervine când folia protectoare se topeşte. Când chimicalele încep să clocotească, poza devine galben-maronie pentru o fracţiune de secundă, apoi este cuprinsă de flăcări.

Hai România.