[...]

deasupra timpului tău perfid, şi-al spaţiului tău dement. Simt că ceva pică uşor şi nu ştiu sigur dacă sunt doar părţi din mine. Ca atunci când iubita, abia regăsită, de lângă tine se destramă pierdută în ochii tăi care se prăbuşesc odată cu un avion.
Probabil că peste câteva ore voi fi din nou pierdută în nişte vise.

[...]

Trebuie să mă concentrez. Undeva pe vârful muntelui din poza pe care o privesc acum se află o poveste. Jucăm un joc fără reguli în care eu sunt cea slabă. Esti prostuţ să crezi asta. A ieşit soarele aici şi acolo şi simt încet cum razele lui intră în micile-mi unghi roz. Mi-e dor de clipe ca nişte flori frumoase de câmp aruncate pe un covor prea trist. Ştii că imi place, nu? Chiar şi acum. Ieri când am ieşit din casă ningea atât de uşor şi de plăcut. Râdeam cu bucurie de aşteptare. Chiar vrei să te las să uiţi cum pot eu să îmbin un vin mai dulce ca ciocolata topită dintr-un râu, cu gandurile tale, cu vise şi-o idee? Şi poate un regret. Acum zâmbesc amar la cuvintele scrise prea uşor candva înainte să încep să nu mai visez din nou.

[...]

A mai trecut un an.