Câteodată

Când plec, de fapt nu plec deloc. N-ar fi frumos să ne trezim cândva, vrând nevrând...? Să intre vântul uşor prin geam... să-ţi fie frig, dar să nu misti ca să nu schimbi universul meu inert. Să vrei să afli unde a dispărut reflexia pierdută prin ochii mei, seara. Bătăi de inima intense, neînţelese. Mă prefac că nu ştiu. Sau poate uit uşor. Când te ţin închis, şi-ncerc aproape disperată de pasiune să mă-nchid cu tine, amestecăm o lume-ntr-un pahar, într-un pachet, între buzele mele. E şi mai simplu.
Câteodată când tremur îmi pierd echilibrul. Înţelegi ce vreau să nu spun? Şoaptele mă cheamă deşi nu le-aud. Câteodată mă laşi să fug. Singură nu ştiu unde e departe. Vino cu mine! Acum multe secunde, când imi pierduseşi ochii, tu cum credeai că plâng? Nu. Cuvintele negăsite, uitate oricum la atingerea ta, ma înconjoară suav. Mă sperii când nu te-nteleg... şi totuşi. Mireasma uşoră a pielii explică tot ce nu-mi spui. Acum atârn uşor în timpul tristeţii. Nu voi scrie că mi-e dor. Peste el trăim mereu. O să deschizi de un milion de ori aceeasi uşă. Să nu uiţi o secundă.
Iubeşte-mă.