Domnule/ Doamna Cititor,

Subsemnata, Eu, domiciliata acasa, martora a artistilor din noul val, declar pe propria raspundere si fara alte obligatii, ca azi m-am plimbat cu umbrela prin ploaie. Am primit-o de la tata intr-o senina zi de vara. Cred ca e cel mai frumos lucru pe care mi l-a dat vreodata.

Marturisesc ca azi, cand am privit pe geam si am vazut cum curgeau incet lacrimile dulci, n-am putut rezista si am invitat-o la plimbare. Asa ca am luat-o, mica si albastra asa cum e, si am iesit in marea de oameni speriati si invaluiti in alte surori mai putin norocoase ale umbrelei mele.

Presupun ca e de prisos sa mai expun faptele vazute de toti trecatorii. Am mers de la revolutie la victorie in ritmul lui un, deux, trois... cu ochii dupa baltile pe care deja mi-era ciuda ca le ocolesc... cu umbrela deasupra capului sau doar atarnand jucaus in mana... Am trecut pe langa oameni nepaziti de lacrimi. Fara aparare si fara bucuria momentului. Am trecut pe langa oameni care strangeau umbrela lor incercand se se ascunda de tot ce in jur. Fara curiozitate si fara dorinte. Toti singuri si imbatraniti.

Umbrela mea nu s-a speriat de lacrimi. Iar cand curgeau mai abitir, ea ma pazea cu grija. Fara sa sufoce, fara sa limitez. Dar uneori, din cand in cand, lacrimile mai fugeau din calea mea. Atunci ne uitam la cer si vedeam bucuria universului. Si parca atunci reuseam sa o vad si pe cea din jur. In formele masinilor ce treceau pe langa noi. In culoarea obrajilor oamenilor inghetati si uzi. In ce e aici aproape. Doar eu cu umbrela mea.
Mergand mereu ca un copil ascuns sub o ciupercuta albastra. Riscand orice si dorind totul. Vorbind cu florile de pe marginea soselei, iesite sa respire apa proaspata. Privind curioasa tarabele si vitrinele magazinelor. Locuri pline de oameni ascunsi. Oameni care nu razbat niciodata pana la vitrine.

A fost un drum prea scurt. Ploaia prea dulce ca sa-i simt gustul. Sustin cu indarjire ca imi voi mai scoate umbrela la plimbare! Cu orice risc. Poate schimb ritmul. Sa pot s-ating si alte forme oglindite in mici lacuri de vapori. Sau poate am noroc si intalnesc pereche pentru umbrela mea.

Atat declar. Si sper ca v-am atras atentia. De voi plati cu o raceala, ma bucur ca nu va fi fost o plictiseala.

Cu respect, domn cititor te-astept la o plimbare.
prin ploaie.

gândul mâţii

de a. vklvsk

imi scot okii si bag doua kistoace.

invart o lingura prin craniu poate-poate va fi de o cafea.

trupul se scurge pe covor,

sunt doar niste rumegus in care se vor pisha pisicii

I only wish that you no longer kill me.

I've always hated that i cannot write a poem
so now i try to seek the perfect rhyme
to tell what hurts my heart
and ruins it in time...

You being far away has yet to kill me,
what kills so slow is just a sway
without the blessing of having you...
in perfect rhythm and rhyme.
.
Please... close sweet eyes and try to listen
listen to me and all around.
i only wish you'd try to hear
and so we may create a bound.

a bound that will no longer kill me...

Postmodernism

Postmodernism e să-l suni la cinci dimineaţa pe Cărtărescu (dacă ai reuşit să-i găseşti numărul) şi să-l întrebi: bă, Mircea, bă, ce e cu Orbitorul ăsta al tău? Ce tot scrii acolo, te-ai dilit?!

Chiar aşa:

"Daţi-mi noaptea nedormită
daţi-mi camera secretă
Singur sînt
şi-i vreme de tortură.
Daţi-mi absolut control
Peste orice suflet gol
Şi vino lângă mine-n silă, -n ură.
Daţi-mi drog şi sex anal
Pomul cel rămas pe deal,
Ultimul,
Vârâţi-vi-l în rimă.
Daţi-mi zidul din Berlin,
daţi-mi monstrul din Kremlin
Viitorul, frate, este crimă."

Tatal lui John

Personaje

John – tanar inca copil sub stapanirea parintilor

Tatal - tatal lui John

Actul II

O strada central-bucuresteana in primavara.

Scena I

Cei doi, tatal, imbracat cu un costum Armani visiniu, si fiul merg unul langa celalat pe strada.

John(cu un aer calm): Unde mergem?

Tatal(hotarat): Sa te omor.

John:De ce?

Tatal: Nu mai am bani sa te intretin.

John:De ce?

Tatal:S-a scumpit painea.

John: De ce?

Tatal: Nu stiu.

…………………………..

Cei doi ajung la un colt de strada.

John: Pe aici tre sa o luam ca sa ajungem la….

Tatal: Nu mergem acolo, mergem la magazinul de cutite.

John: Pe aici nu se ajunge acolo.

Tatal: De ce?

John(indignat): Cum de ce? Pentru ca nu e asta drumul!

Tatal: Atunci mergem acasa. Voi folosi drept arma o piatra!

John: Nu mai avem pietre! Nu ne mai ajung banii de pietre de 1 an si ceva.

Tatal: Atunci in loc de piatra folosesc o paine usca...

John:Ba pardon! Nu ne-am putut permite sa cumparam paine ieri.

Tatal: Atunci nu te omor!

John(ferm): Nu se poate!

Tatal: De ce?

John(zambind): Bai tata bai, eu ti-am zis sa nu ma faci!

Cortina

pour ...

Am înfăptuit o mare nedreptate considerându-vă o adolescentă târzie cu studii literare, creatoare de romane pseudo-filozofice patetice pentru gospodine dornice să descopere sensul vieţii între prânz şi cină.
Sunt încântat.
Aş vrea să vă bat pe spate cu o legătură de ceapă verde.