mine vs yours

Scena II


2:-Este vorba despre un sacou, o jacheta. E albastra, inchisa la culoare insa nu intr-atat incat tesatura tocita sa nu luceasca. Cele doua buzunare sifoneaza un pic haina si completeaza linia reverului. Inauntru sunt bani. E plin de bancnote si monede si haina atarna greu. Gulerul e schimbat si se continua cu un rever de a carei simetrie nu a fost nimeni sigur: e stramb. Cel mai ciudat lucru la acest sacou albastru ordinar este spatele, nu are despicatura. Dintr-un guler inalt pleaca materialul catre nicaieri: jos nu are cadere, in stanga e prea drept iar in partea dreapta e lasat. Manecile cad pe langa corp si indoaie umerii. Manecile sunt drepte si lungi. Manecile ajung mai jos decat buzunarele. Umerii sifonati pastreaza linia sus-jos, nasturii sunt din plastic(cu model) si captusala e reconditionata.

1:-Esti o mare minciuna, esti murdar dinauntru si se vede dupa atatia ani prin tesatura rara, ti-au cazut doi nasturi si din manecile stramte curg ate, pe langa care reveru cade prea drept cu un gulerul negru sprijinit pe alt spate crapat pe mijloc, pentru ca dreapta nu s-a inteles niciodata cu stanga, la subrat esti decolorat, sifonat si rupt, rupt esti si-n coate si in fata ai o mare pata(pe fatau), captuseala e cusuta cu fir alb de haina ca sa nu se destrame, esti aspru ca o sfoara innodata peste umerii care strang totul: buzunarele rupte de tine sunt sparte dar din ele nu curge nimic; in ele nu sunt bani, in ele odihnesc numai iluziile noastre, sacou albastru, te-a imbracat o intreaga Romanie dar nici un roman,

caci tu nu ai fost niciodata albastru: esti Rosu!

Cortina in mintea ta

Cortina peste mintea ta

Lunatico

Sa vedem cum se prezinta drumul anul asta...

La multi ani!

[...]

deasupra timpului tău perfid, şi-al spaţiului tău dement. Simt că ceva pică uşor şi nu ştiu sigur dacă sunt doar părţi din mine. Ca atunci când iubita, abia regăsită, de lângă tine se destramă pierdută în ochii tăi care se prăbuşesc odată cu un avion.
Probabil că peste câteva ore voi fi din nou pierdută în nişte vise.

[...]

Trebuie să mă concentrez. Undeva pe vârful muntelui din poza pe care o privesc acum se află o poveste. Jucăm un joc fără reguli în care eu sunt cea slabă. Esti prostuţ să crezi asta. A ieşit soarele aici şi acolo şi simt încet cum razele lui intră în micile-mi unghi roz. Mi-e dor de clipe ca nişte flori frumoase de câmp aruncate pe un covor prea trist. Ştii că imi place, nu? Chiar şi acum. Ieri când am ieşit din casă ningea atât de uşor şi de plăcut. Râdeam cu bucurie de aşteptare. Chiar vrei să te las să uiţi cum pot eu să îmbin un vin mai dulce ca ciocolata topită dintr-un râu, cu gandurile tale, cu vise şi-o idee? Şi poate un regret. Acum zâmbesc amar la cuvintele scrise prea uşor candva înainte să încep să nu mai visez din nou.

[...]

A mai trecut un an.

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

"Tara noastra-i tara noastra,
Dulce pajiste albastra
Aripa sculptata-n dor
De lumina ochilor."

21 decembrie: Monumentul Renaşterii Naţionale, ridicat în 2005 pentru a comemora victimele Revoluţiei Române din 1989

Personaje

1-John

2-John

Actul III

(Economia de piata are, dupa cum o spune si denumirea sa, ca element central piata, si este guvernata de reguli tot mai diverse. Prima enuntare elocventa si care constituia un sistem economic capabil sa explice realitatile existente a fost facut de Adam Smith in cartea sa Avutia Natiunilor, aparuta in 1776. Printre cele mai importante legi enumerate de el sunt cea a concurentei, cea a interesului, cea a cererii si ofertei, apoi cuplul de legi legea populatiei-legea acumularii. Concluziile lui Smith erau insa unele poate si mai valoroase decat legile descoperite: piata este un sistem capabil sa se autoregleze(in acel context); neinterventia omului in demersul economiei este cel mai benefic lucru pe care acesta il poate face pentru buna functionare a pietei. Legile date de el, valabile si astazi cu anumite exceptii(situatii de monopol) au fost completate pentru a ilustra cat mai fidel situatia reala. Ipoteza potrivit careia marile dezechilibre sunt urmari ale greselilor de anticipare ale economistilor pare sa fie insasi un principiu economic la fel de general si de precis ca principiile lui Adam Smith. Dar sa ilustram ce implica aceasta ipoteza: economistul(economistii) care au provocat dezechilibrul au gresit. Cum ei au avut de ales, puteau face o alta alegere astfel incat acele dezechilibre sa nici nu mai existe, sau, ipotetic exista o economie perfecta . Cum insa pe posturile de economisti sunt oameni, greselile sunt inevitabile, deci pe o perioada indefinita de timp dezechilibrele sunt inevitabile. Pe aceste principii, economia pare o stiinta din randul celor precum fizica, sau chimia iar ecnomistii par mai curand niste cercetatori. Mai mult, rolul economistilor este mai curand unul de a intelege ce se intampla in economie decat unul de a isi impune propriile puncte de vedere. Altfel spus, nu exista doua puncte de vedere la fel de eficiente din punct de vedere economic, unul impunadu-se in favoarea celuilalt.

Exista insa si economii care cred ca pot formula puncte de vedere perfecte. Si aceasta nu se datoreaza unei educatii economice extraordinare, ci unui fapt mult mai simplu: unicitatea viziunii economice. Cel care are dreptul sa propuna si sa aplice strategia economica este statul, iar economiile in care se intampla acest lucru sunt cele planificate intalnite in statele socialiste(exceptie fiind China). Economiile planificate fac insa exceptii si de la regulile ce sustin economia de piata si o fac sa prospere: nu exista concurenta, nu exista piata, nu exista cerere sau oferta, iar preturile sunt mai mult imaginare(stabilite de stat). De fapt o asemenea economie poate fi redusa la un model in care nu mai exista multi consumatori(ipoteza a economiei capitaliste) ci statul este unic producator si consumator. Cetateanul, nu produce, el nu este capabil sa produca valoare pentru care sa fie platit(pe masura), ci el este dator sa depuna munca(tot statul este cel care hotaraste ce ce meserie va avea) si pentru a o face el primeste resurse precum: hrana, locuinta, etc. Astfel omul devine o resursa ca oricare alta. Dar, situatia este, pentru a continua analogia cu stiinta, un perpetuum mobile. Comunistii au incercat sa construiasca un sistem care sa functioneze fara a pierde valoare. Deloc. Aceasta este numai o iluzie, sistemul pierdea inevitabil si nu avea cum sa plateasca decat platind si mai mult. Adica este propria sa victima. Eventual economia va ajunge in pragul colapsului. Este poate motivul revolutiilor ce au avut loc in anii 1989-1990 in Europa, si motivul saraciei crunte a marii majoritati a populatiei nord-coreene.

In Romania, in situatia unei economii aflate in tranzitie, situatia este la mijloc, statul inca are o implicare puternica in economie(situatie reglementata treptat mai ales prin privatizare), desi pare sa fi adoptat principiile economiei de piata, exista situatii in care o companie de stat face exceptie de la regulile pietei(obligatia de a plati abonament lunar la radio), sau in care un om, eventual cu functia administrativa si politica, ajunge sa fie o autoritate mai importanta decat statul, pentru o regiune(situatia baronilor locali). Cat despre raportul dintre salariat si angajator, primul nu este interesat sa munceasca mai mult pentru a fi platit mai bine ci sa munceasca cat mai putin pentru salariul sau, iar al doilea in loc sa plateasca sporit pentru a obtine servicii superioare, se multumeste in a plati cat mai putin pentru serviciile primite, sau noi ne facem ca muncim iar ei se fac ca ne platesc.)

Scena I

Dupa o plimbare pe la Curtea Veche, autobuzul 268.

1:- asa: stereotipul este un individ, e mult spus barbat, eventual cu familie, care desi se doreste sa fie un “specialist”, are urmatoarea imagine despre modul de a munci: el trebuie sa “stea” si cat timp sta sa castige bani. BANI! Nu asta e esential ci castigul. Bani ii revin, de fapt....mai corect vin, ca si cum ei trag la boss, pentru ca asa se numeste cel de care iti vorbesc, si mai corect ei “Vin pachete”. Bossu nu trebuie sa faca nimic in sensul acesta. Ba chiar dimpotriva, cu cat este mai boss cu atat isi permite sa isi “ajusteze” stilul de “stat”. Cum? Simplu: cea mai comuna dar totusi cea mai acceptata varianta este uitatut pe pereti. Toti o stiu si o practica. Un pachet de optiuni mai tare este uitatul pe net si messenger and stuff. Si asa mai departe : la cele mai inalte forme putem vorbi chiar de un castig prin cheltuiala: bossu pleaca sa isi cumpere haine, da mai nadragi, carpe frumos colorate dar in timpul acesta banii lui sunt din ce in ce mai multi pentru ca ritmul in care vine coco e mai mare decat cel in care el cheltuie. Faptul ca el cupmara haine determina o crestere instantanee a valorii sale intrinseci, banii venind in valuri tot mai mari. Rezulta de aici ca nici chiar o sesiune de shopping serios nu ii poate schimba statutul de continuu castigator de bani. Cocari,fratello! Cum isi explica insa resursele financiare limitate si chiar mici pe care le are? Nevasta(daca are)! Ea e unica vinovata pentru totate greselile lui. Nu are bani? Ea ii cheltuie. Nu are nevasta frumoasa? Ea e urata, ce truism! E de-a dreptul imbecil? Nu l-a lasat ea sa isi faca facultatea, ca daca nu era ea avea 3 doctorate...sau almanahe , dupe caz.

2:- deci vrei sa zici practic ca el se asteapta sa nu munceasca pentru castigul sau.

1:- da.....daca ar munci s-ar transforma intr-un fraier si..

2:- sustii practic ca acum distractia este prioritatea numarul unu si munca a devenit o chestie de nedorit.

1:- fals, eu nu spun ca ei se distreaza, pierdutul vremii ar fi prioritatea ........sa clarificam un lucru, fie ca ma refer la tanaru care chiuleste invariabil de oriunde ar trebui sa fie si sambata se face praf, fie ca ma refer la cel casatorit cu familion, ma refer la acelasi om. E acelasi. Cocalaru de azi e familistu de maine. Sa zicem…cat timp e cocalar se distreaza....cat? cat ii tine? Ei nu trec noapeta cu chefu. La un moment dat baietii sunt asa praf incat nu mai simt nimic, poate asta e si scopul lor, sa nu simta nimic in viata asta. Sa zicem, cat dureaza? Spartul zorilor ii prinde pulbere. Dorm lesinati pe jos in suc propriu. E adevarat: acum sunt facuti.

2:- stiu la ce te referi....romanismul

1:- te inseli amarnic. Romanii nu sunt asa.

2:- pai nu tocmai despre romani vorbeai?

1:- cine a zis ca sunt romani?

2:- hai mai lasa diferentierile de genul asta. Sunt vorbe goale.

1:- serios, ce ii face pe ei romani? Constiinta? Pai scopul lor e sa fie numaru 1, sefu sefilor. Pai asta poate fi roman? Daca ar fi, atunci un strain ar fi mai tare ca el, deci nu se poate asa ceva. El este Internationat si Universal.E apatrid. Transcede spatiul si timpul. Concret: da-mi un exemplu, de roman; roman advarat. Gigi Becali? Basescu?

2:- nimieni nu poate da un exemplu,suntem neam fara identitate, asta zici?

1:- deloc, eu pot da un exemplu!

2:- pe cine?

1:- Caragiale.

2:- care Caragiale?

1:- buna intrebare.... Nu am de gand sa incerca sa formulez un raspuns....ar fi prea greu.

2:- altcineva

1:- Brancusi, Noica, Cioran.

2:- ce zici mai....Brancusi si Cioran au fost mai mult francezi decat romani

1:- Brancusi si-a lasat pe patul de moarte toata opera Romaniei si ministrul culturii i-a refuza-o, Cioran nu a renuntat niciodata la ideile pe care le-a avut de cand era in tara....

2:- mizezi pe oameni de dinainte de Razboi!

1:- da......cred ca ma pot referi la tara de atunci ca adevarata Romanie...ce e acum e o gluma.

2:- si zici ca inainte se muncea mai mult....si nu se petrecea?

1:- ba cum sa nu?

2:- te contrazici.

1:- deloc. Uite: atunci erau asa: cei din clasa inalta, oamenii cu situatie medie si mahalagii. Poti sa vezi asta dupa cum era aranjat un oras, de la centru, zona cu palate, case de arhitectura, muzee, iar spre periferie, erau case simple si apoi cocioabe. Omul mediu muncea, si munceau pentru ca stia ca asa supravietuieste dar mai ales pentru ca le placea. Timpurile erau altfel si oamenii erau invatati de mici sa iubeasca ce le place, si ajungeau sa isi iubeasca meseria: erau meseriasii. Practic identitatea lor individuala depindea de munca lor: ca sa fie Cineva trebuia sa fie recoscuti de alti meseriasi....nu de orice fraier si astfel trebuia sa fie mai buni, mai tari.....competenta frate: cerere si oferta; concurenta: asta era legea:UE!....in cazul mahalagiilor lucrurile erau la fel......ei isi iubeau mahalaua, petrecerile ce nu se opreau, si viata inghesuita. Pai un mahalagist veritabil petrecea cateva zile, si asta nu intr-un caz exceptional.De ce crezi ca atunci in mijlocul Bucurestiului era, in locul Teatrului, o carciuma numita Zori de Zi? Sau mai incolo Crucea de piatra? Crezi ca acolo se terminau vreodata petrecerile? Crezi ca acolo se dormea? Crezi ca acolo aveai voie sa refuzi un dans? ...acum, pentru un cocalar inrait....o singura noapte e de ajuns pentru a fi biruit. Mahalagiul iubea si bautura si femeile si muzica si tovarasii, in fata carora nu putea sa fie “praf” : insemana ca nu “tine” la petrecere. Daca la aceasta mai venea si un meserias macar jumate de ora, era destul pentru a fi inveselit de simpla prezenta a unui cunoscut, chiar si destul de indepartat, care a ales sa il acompanieze chiar si numai pentru jumatate de ora. Intreferenta culturala!........Cocalaru se bucura? Nu, pentru ca cel nou venit va bea si el din alcool. Cerere fara oferta. Ideea unui mahalagiu despre viata este sa te simti bine chiar si daca viata nu este asa cum vrei. Si aveau dreptate, desi traiau in cutii sau sub cartoane si mancau ce gaseau, nimic nu ii impiedica sa fie mereu sufletisti, vezi catecele de mahala.....crezi ca era usor sa fii mahalagiu? Orice se intampla sa fii fericit...e un lux pe care multi nu si-l permit nici acum. Pe boieri ii recunosteai...erau alta lume. O lume inchisa....poate cea mai saraca.... Dar in rest, nu stiai nicicodata daca cel din fata ta era meserias sau mahalagiu Astia erau bucurestii, adevaratii bucuresti........

2:- si de ce nu mai exista, daca faceau o lume Ideala?

1:- simplu: a fost de ajuns o mana de oameni care sa schimbe totul: si e tare ca a fost foarte simplu: au amestecat cele doua lumi: toti oamenii sunt egali....adica marii perdanti nu au fost “nobilii” ci mahalagii si meseriasii care si-au vazut lumile distruse....blocurile au aparut dupa casele “lorzilor”(cele care au rezistat):divide et imepra.

2:-si satele?

1:- care sate? Au devenit orase.

2:- nu, man, stai! Numai unele au fost declarate orase...altele au ramas..

1:- fals....nu au ramas...pentru ca nu mai erau locuite de tarani ci de muncitori. Proletari! Evul Mediu! ....erau cei care lucrau la sovhozuri si colhozuri......ei aveu salariu! Cum au spart lumea taranilor, si i-au facut muncitori? Divide et impera: muti moldoveni in Ardeal....olteni in Moldova si asa mai departe.

2:-revenind......acum....despre ce curent vorbim, daca nu despre romanism?, ma refer acum pentru ca acum 17 ani...

1:- NU!......e o minciuna......din “80 iliescu a fost desemnat sa fie noul lider si a ajuns in 90: E Tzeapa..., in jurul ei se invarte Bucurestiul si Romania. Despre ce curent vorbim? Despre cel International si despre mentalitatea lui: de ce sa muncesti si sa traiesti corespunzator cand poti sa stai si sa mori de foame si de sete, sa fii rupt in coate dar sa te consolezi cu gandul ca macar l-ai tepuit pe ala pentru care “muncesti” si care nu te plateste. De ce sa crezi in Dumnezeu si sa te bucuri de asta cand poti sa il arunci la gunoi si sa iti petreci restul vietii arzind in Iad? Pentru ca nu esti roman.

DEUS ex MACHINA

In 268 se urca un mos cu ochii rosii, neras, duhnind a alcool, venind de la “munca”, il vede pe John stand jos si zice ca tinerii care e obositi sta jos domne’... in autobuz ...... tinerii care e guvernul Care tineri? Nu stiii? Nu. Care? Tinerii.................care distruge tara. Sa vezi ca intram in ue sa vezi acum apocalipsa-n romania.

Dupa care se da jos si trage o flegma pe geamul unui Ranault Megane.




Cortina.

Ultimele Probleme Booleene

stau. plang. dar iata o-ntrebare: "De ce nu canta cucu noaptea?". ma caut de raspuns dar iata-mi si salvarea: "Cucu canta cucu, nu noaptea." si stau. si plang. [extras din balul UPB. si nu regret.]

Larmă

astazi te zgarii pe ochi cu ciocanul.

nu te speria.

astazi te zgarii cu ciocanul pe ochi.

stai pe pat si ma privesti cu ochii aia mari si albastri. crezi ca ma voi razgandi? ti-am spus ce va urma. cred ca e cazul sa incepem. mi-am adus cateva ace, ca sa te simti ca acasa. sa ne incalzim. primul merge in degetul mic de la piciorul stang. taci! nu ma pot concentra! al doilea... stai sa ma gandesc... cred ca degetul mijlociu de la mana dreapta. ca sa nu poti sa ma injuri nici macar prin semne. stii ca ma intimidez. inca unul in degetul mijlociu de la mana stanga. ca sa fiu sigur. de fapt, de ce sa ma injuri? stii ca asta trebuie sa fac. ma intelegi. ar fi frumos sa iau toate degetele la rand. si daca acele tot au 20 centimetri lungime, ar trebui sa le infig mai bine in scandura asta de pat. ce dracu' se indoaie?? parca aveam niste cuie prin pivnite. stai cuminte, vin imediat.

uite ce-am gasit! piroane! cred ca merg infipte direct in picior si in mana, sunt prea groase pentru degete. incepe sa-ti placa, nu-i asa? sa continuam, timpul costa bani. doua in maini, doua in picioare. sau... mai multe in picioare, e nevoie de mai multe. esti salvatorul meu acum. ciocanul din mana mea te place. ochii tai albastri il privesc cu dorinta, nu-i asa? tu o negi, dar eu o vad. se vede ca il doresti, il doresti ca si cum ar fi aerul ce iti intra acum in plamani si iti sustine farama de viata. ma conformez, doar de-asta sunt aici nu-i asa? ciocanul se apropie de ochiul drept, dar clipesti prea des. nu pot sa lucrez in conditiile astea! trebuie taiate genele, parc-am vazut o data intr-un film... am o foarfeca printr-un sertar pe-aici... aha! e mai bine asa, nu? sa continuam. nu mai tipa idiotule! si fara lacrimi te rog, vrei sa imi frangi inima? pupila ta moale se deformeaza sub atingerea suava a ciocanului meu. habar n-ai ce-i aia durere! habar nu ai! vezi expresia mea?? daca ma privesti in ochi si imi citesti in adancul capului, vei intelege. vei intelege ca durerea ta nu este in nici o circumstanta posibila comparabila cu ceea ce am in suflet! ah da, am uitat... tu nu poti sa ma vezi. ai orbitele cam goale. si gelationase. asta e. sa continuam.

mi-a dat tata un pistol. m-am gandit sa il cunosti. are niste amice mai mici, le cheama gloante. primul se indreapta catre tine. al doilea, al treilea. incep sa prind gustul... al patrulea, al cincilea, al saselea. mici bucati de carne din tine mi se lipesc de fata, iar sangele negru imi murdareste parul de pe picioare. dar de ce sa ma opresc? doar am doua incarcatoare. iti ocolesc inima cu gloantele atat de bine, de parca as fi nascut cu acest pistol in mana. nu vrem sa ne atingem de inima. doar nu vrei sa mori, nu?! urli ca nu ma recunosti. poate asa am fost dintotdeauna. sau poate nu. poate durerea din sufletul trebuie sa fie inteleasa si de altcineva. nu pot sa neg, imi place. dar nu imi simti durerea. nici pana acum nu o simti. sa continuam.
doar nu credeai ca ranga aia de juma' de metru sta acolo degeaba nu? evident ca nu. e al dracului de grea, dar ma descurc. stai linistit, e sterilizata, nu exista pericol de infectie. e greu sa ma descurc prin maruntaiele tale, dar am ajuns in cele din urma la ficat. il sprijin de dedesubt, un ferastrau sta sub ranga, si acum ridic. ups! s-a rupt in doua. nu te speria, se gasesc foarte usor. ferastraul ala e bun si pentru altceva decat sprijin, asa ca... un picior a plecat la plimbare. alt picior face o excursie prin vecini. jumatate de mana nu-si mai recunoaste stapanul, iar cealalta jumatate isi doreste alt stapan. sau o stapana. dar e cam golasa. ultimul membru, adica mana stanga, ti-o las ca amintire. stiu eu prin ce-a trecut saraca mana.

nu mai am cu cine sa lucrez. nu mai am obiect de lucru.
asa ca te trezesc.

despre.

cateodata vorbesc mult si bine.
cateodata vorbesc mult si prost.
cateodata vorbesc putin si prost.
cateodata vorbesc deloc. si asa e cel mai bine.

piciorul meu miroase a lamaie

ti-am spus doar sa ai grija
sa nu mai fugi asa incet de mine
iau trenul si ma duc amar zambind
spre-un loc de batalie veche fara uitare si fara noroc.
un drag de casa departata ma apasa
si-un dor de ce e langa mine m-a rapus
dar dau alarma si mancam salata de varza
rosie ca vinul cel dulce cules dintr-o bodega linistita.
orez cu lapte si finetti.
apa din rau loveste stanca pe care cu putin ajutor m-am ridicat deasupra cerului
si ne-am plimbat mai mult razand pe langa scurgerea de lacrimi si gunoi
pan-am ajuns gafaind durere intr-un copac vesel de mort.
un joc de carti si-o sticla de garonne se plimba usor in mintea mea
cand ma gandesc la prima seara.
si o saltea.
si-alt joc de carti si de cuvinte.
un joc etern cu clatite dansande din tava in tava
si din suflet in suflet.
padurea friguroasa cu partea ei intunecata te fac s-alergi
alegand doar o clipa de liniste in singuratate
alaturi de ei toti.
urcand in sir indian
cazand usor in amorteala si melancolie
ducand in spate nimic de carat dar tot ce-ti place
ajungi la casa crezand ca ai vazut totul si nu mai poti sa speri sa ceri nimic din viata
ca asta e uitata fericire simpla.
prin fumul din gradina alearga draga mea
gratarul canta o sonata eterna la lumina unui bec ars
schimbat in timp ce zece farfurii galbui sunt asezate migalos pe masa din sufragerie.
la masa, o oboseala dulce ma cuprinde
miros de gin si un pic de cearta draga
din brate in brate ajung sa stau pe un fotoliu mic.
alergam incet spre tren si pic usor in santu'-ntunecat
plecam spre nord
spre un loc ce nu mai este, dar poate-i bine c-a lipsit
si-ajunsi in maxi inapoi spre casa
un gust de portocale si-o manea stupida ne-nconjoara zambetele
caci plangem dupa o caciula ce-a plecat sa se plimbe in neant
dupa o lunga plimbare-n orasul prea agitat de nimicul din el.
dansam incet si fara sens
cu ochii inchisi si bratele larg aruncate in jur.
din noaptea asta tin minte o lamaie si o pereche de pantaloni isterizati
o calda cana de ceai langa un iepuras
cu nume regasit in agitatia serii.
si patul in care nu mai aveam loc dar
unde am dormit mai bine ca-ntro camera de suflet goala.
ultima masa. cu ultima farfurie spalata. si floricele de porumb pe scarile unde ne-oprim sa mai citim un rand
din trei zile lasate acolo undeva in urma
si neuitabile-n etern.
acum, acasa, printre vechile probleme
ma doare spatele, si gatul mi-a luat foc
am buzele uscate si ochii somnorosi
dar
piciorul meu miroase a lamaie
si-asa va fi mult timp.

Patru decembrie

Coloană sonoră:

sufletul e plin
de răni adânci
pe care acum
vrei să le-nfrângi
toxine
şi-adrenalină
permanent se combină
iar mintea-ţi bolnavă
în declinul ei
varsă ură
peste ură